E bărbat, lasa-l să mă aştepte

Motto: “Muritorul sexual are datoria să-şi aştepte zeiţa”

http:// mymodernmet.com

http:// mymodernmet.com

Am întâlnit situaţii uşor bizare la unele fete şi femei cu privire la atitudinea pe care o au faţă de bărbaţi. O astfel de bizarerie are loc în momentul întâlnirilor dintre o Ea cu un El, mai ales în cazul primelor întâlniri. Anterior au stabilit amândoi că în ziua cutare, în locul cu pricina, la ora stabilită, se vor întâlni.

Şi vine bărbatul, emoţionat, căci şi bărbaţii au emoţii puternice, chiar cu mult timp înainte de ora stabilită. Şi stă şi stă, aşteaptă şi aşteaptă, iar la un moment dat, după o lungă întârziere apare şi prinţesa, nevinovată, lejeră. Eventual, nici nu-şi cere scuze pentru întârziere.

De ce scriu asta?! Îmi amintesc că am avut câteva ocazii în care am vazut nişte fete cum tratau această situaţie. Una dintre ele îmi era chiar iubită şi recunoştea că avea obiceiul să întârzie la unele întâlniri în mod intenţionat, pentru simplul fapt că era o întâlnire cu un tip şi că acesta trebuie să mai aştepte, că femeia nu vine prima.

Am auzit expresia “e bărbat, poate să aştepte” de mai multe ori, venind nu doar dinspre o singură fată. Pare ceva uzual şi firesc pentru o parte a reprezentantelor sexului puternic, spun eu, să aibă pretenţia de a întârzia la întâlnirile cu partea masculină. Ai putea crede că este un fel de strategie a lor, pentru a avea un anume succes în aceste întâlniri. Pentru a le creşte prestanţa, puterea de negociere. E ca şi cum dacă ar fi nişte fiinţe umane care-şi respectă ora stabilită şi cuvântul dat, ar fi ceva nefiresc, care le micşorează statutul, care le scade gradul.

În mod normal, atunci când arăţi lipsă de respect faţă de celălalt, să nu te aştepţi să mai primeşti respect ulterior. În fond, şi la întâlnirile între bărbaţi, dacă ai o întârziere mare, celălalt, punctualul, nu va fi prea încântat de pierderea timpului. Va avea probabil un fel de “deja vu” amintindu-şi de întâlnirile cu unele fete, unde se ştie că se acceptă fără comentarii. De altfel când la întâlnirea mea cu un tip, acesta întârzie, nu anunţă şi nu prezintă niciun motiv, s-a întâmplat uneori să-l asociez cu această caracteristică neplăcută a femeilor, într-un gând al meu.

Ca bărbat, deşi stai de vreo 30-45 de minute s-o aştepţi, şi este evident că te enervează situaţia, fiind însă sub imperiul unei atracţii cel puţin sexuale şi a unei posibile acţiuni sexuale, te străduieşti să-ţi păstrezi calmul în tot acest timp şi nici să-i ceri vreo socoteală.

Comments

comments